A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost, n-as fi avut despre ce sa scriu, un tip. Mai bine zis, un copil. Un copil ca oricare altul, aparut dintr-o familie simpla, nu foarte instarita, dar, totusi, suficient de avuta incat sa-i poata asigura cele necesare pentru o viata fericita. Era iubit cu adevarat, nu numai de parinti dar si de bunici. Bunica-sa il rasfata mereu, din putinul pe care-l avea, reusind sa-l surprinda in fiecare zi cu ceva bunataturi, iar bunica-sau ii spunea tot felul de povesti
Petre, asa il chema, era intr-adevar fericit. Avea o imaginatie bogata, insa nu dintr-aceea fantezista, pe care o intalnestii adesea la copii; el visa, in culori, la lucruri realizabile, si nicidecum la printi, pirati, balauri sau zmei. Visele lui erau animate de prieteni, de zile de sarbatoare in care toata lumea era fericita, de ceruri senine si drumetii si alte astfel de idei.
Cu timpul a crescut, a fost trimis la scoala, iar in clasele primare studia cu indarjire. Ii placea sa afle tot felul de lucruri noi de prin manualele scolare, in special din cel de geografie. Visa cu ochii deschisi la fiecare loc pe care-l atingea pe harta, incercand sa simta din paginile cartii, adierea vantului din varful muntilor, sau mirosul algelor de la malul marii.
Isi facuse multi prieteni, prieteni buni, din aceia la care nu-ti vine sa renunti nici dupa zeci de ani in care abia daca mai schimbi o vorba, si poate si de-aceea ii placea atat de mult la scoala.
Ai lui l-au plimbat, in lung si-n lat, prin toata tara, astfel incat, la terminarea “primarei” vazuse deja toate locurile la care visase pana atunci. A simtit si vantul din varf de munte, si miros de alge, la malul marii. A vazut campii de floarea soarelui, si dealuri acoperite de zapada, ca-n povestile pe care i le spunea bunica-sau cand mai statea cu el. A vazut cerul senin pe care si-l imaginase cu ani in urma, iar cand a inceput gimnaziul, Petre simtea nevoia unei noi provocari.
Aceasta a venit sub forma unei alte scoli. La inceput n-a vrut s-auda, insa fortat de rugamintile parintilor a acceptat sa mearga la scoala cea noua. Una de prestigiu, care insa presupunea unele eforturi pe care Petre nu voia sau nu stia cum sa le faca.
To Be Continued
L.E. 2 Simplu mi-a atras atentia cu privire la un element foarte interesant. In Archive scrie ca am doar 94 de posturi, lucru foarte adevarat. Doar 94 sunt publicate, iar nesimtitul asta de “blogger” m-a inselat 
Si ca sa vedeti ca nu am incercat sa va mint, public si poza cu ‘Pacala’
